Protestele ANAF: Salarii Da, Integritate Ba? De ce tace funcționarul când șeful politic dictează.
Străzile din jurul direcțiilor financiare sunt din nou animate. Angajații ANAF protestează, flutură pancarte și își strigă nemulțumirile. La prima vedere, este o scenă clasică de luptă sindicală: cer salarii decente, condiții mai bune de muncă, respect pentru munca depusă. Și, în multe privințe, cererile lor sunt legitime. Într-adevăr, este ipocrit să ceri colectare record la buget cu echipamente învechite și salarii nemotivante. Dar dincolo de acest tablou de suprafață, se ascunde o întrebare mult mai profundă și mai deranjantă, pe care fiecare contribuabil din România ar trebui să și-o pună: Unde este acest spirit de protest când integritatea instituției este călcată în picioare?
Acest articol nu este despre legitimitatea drepturilor salariale. Este despre selectivitatea revoltantei. Este o analiză a motivului pentru care angajatul ANAF își găsește vocea doar când „îl doare burta”, dar amuțește subit atunci când șefii puși politic îi cer să închidă ochii, să direcționeze controale sau să protejeze „firmele de casă”.
Cele două fețe ale curajului: Interesul personal vs. Interesul public
Pentru a înțelege acest fenomen, trebuie să disecăm cele două tipuri de „ordine” pe care le poate primi un funcționar ANAF și reacția la fiecare dintre ele.
📢 Scenariul 1: Protestul pentru drepturi personale (Când „doare burta”)
Guvernul anunță tăieri salariale, înghețarea sporurilor sau eliminarea unor beneficii. Reacția este imediată, colectivă și zgomotoasă. Sindicatul se mobilizează, oamenii ies în stradă, se amenință cu blocarea activității.
- Justificare: Perfect legitimă. Este un drept fundamental să lupți pentru propria bunăstare și pentru un salariu corect.
- Puterea: Stă în număr. Când protestează sute sau mii de oameni, riscul individual este minim. Este o acțiune colectivă, protejată de lege și de sindicat.
- Rezultatul: Adesea, se obțin concesii. Guvernul cedează parțial sau total, pentru a evita blocarea unui sistem vital.
🤫 Scenariul 2: Tăcerea în fața abuzului politic (Când integritatea este la ofertă)
Un șef de administrație, proaspăt numit pe criterii politice, „sugerează” unui inspector să amâne un control la o firmă „importantă”. Sau, invers, să demareze un control „la sânge” la un competitor al unui sponsor de partid. Sau să ignore o sesizare evidentă de evaziune fiscală. Ce se întâmplă acum?
- Reacția: În 99% din cazuri, o tăcere asurzitoare. Ordinul se execută, nu se discută.
- Motivația: Frica. A protesta individual împotriva unui ordin venit „de sus” înseamnă sinucidere profesională. Înseamnă hărțuire, retrogradare, mutare disciplinară sau chiar pierderea locului de muncă.
- Consecința: Putregaiul sistemic continuă. Interesul public este sacrificat pe altarul interesului de partid și al autoconservării individuale.
⚠️ Adevărul dureros: Frica individuală anulează curajul colectiv
Aici zace ipocrizia. Forța pe care o afișează în stradă pentru propriile salarii se evaporă complet în spatele ușilor închise ale birourilor. Curajul de a înfrunta Guvernul dispare în fața unui simplu director numit politic. Acest lucru demonstrează că nu este vorba de un etos al dreptății, ci de un calcul pragmatic al riscului și beneficiului personal.
De ce este această tăcere mai dăunătoare decât orice protest salarial?
Un salariu mic pentru un funcționar ANAF este o problemă. O instituție de forță a statului, capturată politic, este o catastrofă națională.
- Erodarea încrederii publice: Când cetățeanul de rând vede că ANAF protestează doar pentru bani, dar închide ochii la marea evaziune protejată politic, încrederea în instituție se prăbușește. ANAF nu mai este perceput ca un arbitru corect, ci ca un instrument de opresiune selectivă.
- Concurență neloială legalizată: Tăcerea în fața ordinelor politice distorsionează piața. Firma corectă este sufocată de controale, în timp ce firma „protejată” face evaziune fără nicio grijă. Acest lucru ucide mediul de afaceri onest.
- Menținerea unui sistem corupt: Fiecare funcționar care execută un ordin ilegal sau imoral devine o rotiță în angrenajul corupției. Fără o rezistență internă, depolitizarea instituției rămâne o utopie.
💡 Gând de reflecție: Protestul care ar conta cu adevărat
Imaginați-vă pentru o secundă un alt tip de protest. Unul în care inspectorii ANAF ar ieși în stradă nu pentru salarii, ci pentru a denunța presiunile politice. Pentru a cere șefi numiți pe criterii de competență, nu de loialitate. Acela ar fi protestul care ar putea schimba cu adevărat România. Dar pentru asta e nevoie de o coloană vertebrală pe care, din păcate, o vedem prea rar.
Întrebări Frecvente (FAQ) despre etica funcționarului public 🤔
Nu este normal ca oamenii să își apere în primul rând propriul interes?
Este normal. Însă un funcționar public, mai ales într-o instituție de forță ca ANAF, are și o responsabilitate suplimentară față de interesul public. Când cele două intră în conflict, alegerea pe care o faci definește calitatea ta de slujbaș al statului versus simplu angajat.
Ce ar putea face un funcționar onest, prins în acest sistem?
Opțiunile sunt limitate și riscante: poate sesiza organele de control (cu riscul de a fi expus), poate refuza ordinul (cu riscul de a fi sancționat) sau poate deveni un „whistleblower” (avertizor de integritate). Toate cer un curaj individual enorm, pe care sistemul este proiectat să îl strivească.
Cine este principalul vinovat? Funcționarul sau clasa politică?
Vina principală aparține clasei politice, care a capturat și a subordonat aceste instituții. Însă tăcerea și complicitatea celor din interior permit perpetuarea acestui sistem. Este o vină partajată, unde unii sunt agresorii activi, iar alții complicii pasivi.
Concluzie: Așteptând protestul pentru demnitate, nu doar pentru salarii ✨
Protestele ANAF ne lasă cu un gust amar. Vedem o forță colectivă imensă, dar folosită exclusiv pentru un scop limitat și personal. Nu putem decât să sperăm la ziua în care această forță va fi redirecționată. Ziua în care vom vedea pancarte pe care scrie „Vrem depolitizare!”, „Nu mai executați ordine ilegale!” sau „Integritate, nu subordonare!”.
Până atunci, rămânem cu imaginea unui gigant care se luptă zgomotos pentru pâinea sa, dar tace mâlc atunci când i se cere să vândă bucăți din sufletul justiției fiscale.
💬 Ce părere ai? Este justificată această revoltă selectivă? Crezi că se va schimba ceva? Lasă un comentariu și hai să dezbatem.
🔗 Consideri această analiză necesară? Distribuie articolul. Conștientizarea publică este primul pas în a cere mai mult de la cei plătiți din banii noștri.
Articol preluat de pe prahovaonline.ro.